Slava deșartă
“Chiar dacă omul, atunci când începe să slujească lui Dumnezeu, e pe deplin cinstit în intențiile sale și nu se îngrijește deloc de slava sa și de lauda de la oameni, ci caută cu sinceritate numai slava lui Dumnezeu, „tămâia” slavei lumești îi întunecă totuși în cele din urmă mințile, aplauzele gloatei stârnesc în el gustul și dragostea vanitoasă față de ele – și omul, aproape fără să își dea seama, începe să le dorească și să le caute, străduindu-se tot timpul să se convingă pe sine însuși că slujește numai lui Dumnezeu. (…) Atunci, el începe să alerge singur după slavă, străduindu-se să-i oprească apusul, și în această goană a sa uită de slujirea curată a lui Dumnezeu, nu mai face din poruncile și din voia lui Dumnezeu legea vieții sale, ci se măsluiește pe sine însuși, potrivindu-se gusturilor gloatei, pentru a smulge măcar pentru o clipă explozia de aplauze, plăcerea îmbătătoare cu care s-a obișnuit, începe să recurgă la șiretlicuri, uneori la curată șarlatanie. Cât de mari puteri morale, cât de fierbinți și sinceri porniri au pierit în felul acesta! Câți înșelători și câți șarlatani au ieșit din oameni care puteau să fie nevoitori ai creștinismului curat!“
din: Sfântul Vasile al Kineşmei, Evanghelia pentru omul modern. Învățături din Evanghelia după Marcu – volumul 1, Editura Sophia, 2013