Acatistul Sfinților Împărați Constantin și maica sa Elena

Condacul 1:

Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut și biruința semnului Domnului bine ți-a descoperit, cu care, într-armându-te, pe toți vrăjmașii i-ai biruit, acum și nouă, celor ce ne plecăm. . . genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne nouă, împreună cu buna ta maică, Împărăteasa Elena, ajutor celor ce cântăm vouă: Bucurați-vă, părinții creștinilor!

Icosul 1:

Ca un înger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos, că este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu cel adevărat; pentru aceasta, cântăm ție acestea:

Bucură-te, al creștinilor numit de noi tată;

Bucurăte, că singur Domnul isus în vis ție Sa I-a dat;

Bucură-te, căci cu semnul Sfintei Cruci te-a înarmat;

Bucură-te, că pe Maxențiu, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;

Bucură-te, că în Roma cu mare alai ai intrat;

Bucură-te, că romanii cu bucurie împărat al lor te-au pus;

Bucură-te, că în cinstea Domnului Iisus Hristos o cruce de piatră în mijlocul Romei ai pus;

Bucură-te, că pe Sfânta Cruce ai scris: "cu acest semn vei birui";

Bucură-te, că prin puterea Crucii lui Hristos pe toți vrăjmașii tăi i-ai biruit;

Bucură-te, căci, cu știrea și voia lui Dumnezeu, de boala leprei te-ai îmbolnăvit;

Bucură-te, că ție sfinții mai-marii apostolilor ți s-au arătat;

Bucură-te, căci, prin învățătura Sfântului Ierarh Silvestru, cu toată inima ai crezut în Domnul nostru Iisus Hristos;

Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 2-lea:

Văzându-te singur că ești lepros cu trupul și cu sufletul, ai chemat în ajutor pe Dumnezeul creștinilor, iar Dumnezeu, nezăbovind, ți-a trimis pe Sfinții Apostoli să te mângâie și ți-a spus ce să faci ca să fii sănătos; și, bucurându-te de dumnezeiască cercetare, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Maica sa Elena

Icosul al 2-lea:

Pe împărăteasa Elena cea prea-cinstită, pe maica împăratului Constantin, cu bucurie să ne adunăm toți dreptcredincioșii creștini, împreună cu monahii și monahiile, și să o lăudăm cu cântări ca acestea:

Bucură-te, că ești născută din neam împărătesc;

Bucură-te, că ești maica Sfântului Împărat Constantin;

Bucură-te, că în Iisus Hristos ai crezut;

Bucură-te, că în numele Sfintei Treimi te-ai botezat;

Bucură-te, căci, cu sârguință și cu multă evlavie, la Ierusalim ai plecat;

Bucură-te, că tu Crucea Domnului foarte ai dorit;

Bucură-te, că acolo Crucea cea de viață făcătoare ai aflat;

Bucură-te, că Sfintei Cruci tu întâi ai zis: "Bucură-te, lemn fericit";

Bucură-te, căci cu mare veselie te-ai bucurat când Sfânta Cruce pe cel mort l-a înviat;

Bucură-te, că în Ierusalim biserică mare și prea frumoasă ai poruncit să se zidească;

Bucură-te, că "Biserica Învierii Domnului Iisus Hristos" ai poruncit să se numească;

Bucură-te, că tu creștinilor ne ești ca o maică;

Bucură-te, Sfânta Împărăteasă Elena!

Condacul al 3-lea:

Preacinstită împărăteasă, noi, credincioșii, împreună cu clerul și cu toți monahii, către tine năzuim în nevoile noastre; fii acum și nouă, păcătoșilor, grabnică folositoare, ca să cântăm cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Râvnitor fiind de Împărăția cea de sus, fericite împărate Constantin, Împăratului și Stăpânului tuturor cu minte curată crezând, te-ai botezat; pentru aceasta, cântăm ție așa:

Bucură-te, că în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh te-ai botezat;

Bucură-te, că, în timpul botezului, mâna Domnului Hristos de tine s-a atins;

Bucură-te, că boala leprei că niște solzi de pe tine a căzut;

Bucură-te, că, în haine albe îmbrăcându-te, împărat creștin te-ai numit;

Bucură-te, că tuturor păgânilor a se boteza le-ai poruncit și creștini să se numească;

Bucură-te, că tu capiștile idolilor ai poruncit să se risipească;

Bucură-te, că sfinte biserici în numele lui Iisus Hristos ai poruncit să se zidească;

Bucură-te, că pe sfânta maică Elena cu multă cinste și avere la Ierusalim ai trimis-o;

Bucură-te, între împărați cel dintâi creștin;

Bucură-te, că în toată lumea, cu botezul tău, mare bucurie ai făcut;

Bucură-te, că păgânii, căutând la tine, creștini s-au făcut;

Bucură-te, că și noi, clerul mirean și călugăresc, deși păcătoși fiind, îți cântăm laude și măriri totdeauna;

Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 4-lea:

Pomenirea binecredinciosului Împărat Constantin ca niște mir de mult preț astăzi a răsărit, căci, de Hristos dorind, pe idoli a defăimat; pentru aceasta, după vrednicie, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Ție, celei după vrednicie și cu credință următoare Cuvântului lui Dumnezeu, Care pentru bună cucernicia ta, te-a împodobit cu multă cinste, ca pe o împărăteasă a creștinilor, cu bucurie îți aducem aceste laude:

Bucură-te, că în Ierusalim optsprezece biserici ai zidit;

Bucură-te, că pe aceste biserici cu toate podoabele le-ai înfrumusețat;

Bucură-te, că împreună cu fiul tău, împăratul Constantin, Sfânta Cruce în mâini o țineți;

Bucură-te, că o parte din lemnul crucii celei de viață făcătoare la Constantinopol o ai adus;

Bucură-te, că și sfintelor piroane pe cruce Domnul Iisus Hristos le-a dat putere vindecătoare, iar tu în mâini le-ai purtat;

Bucură-te, că după botez cu dreapta credință lui Hristos ai slujit;

Bucură-te, că întotdeauna pe săraci ai miluit;

Bucură-te, că tu cu toate faptele bune te-ai împodobit;

Bucură-te, că pentru viața ta cea bună pe pământ de multă cinste te-ai învrednicit;

Bucură-te, că toate neamurile creștine ca pe o împărăteasă binecredincioasă te cinstesc;

Bucură-te, că, slăbind de osteneli și de batrânețe, aproape de sfârșitul vieții ai ajuns;

Bucură-te, că, bine-plăcând lui Dumnezeu, te-ai mutat din viața aceasta la viața cea veșnică;

Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 5-lea:

Cu mare râvnă te-ai străduit, Sfinte Împărate Constantin, să răspândești creștinismul în tot imperiul tău, precum și în toată lumea; drept aceea, multe și drepte hotărâri ai luat pentru a aduce la bun sfârșit acest act creștinesc, precum și de a curăți diferitele eresuri ce, o dată cu creștinismul întemeiat, au răsărit ca neghinele în holda dreptei credințe; pentru aceea, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu cu dragoste: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Ai adunat, preafericite împărate Constantin, sobor de Părinți de Dumnezeu purtători și, printr-înșii, inimile tuturor, cele înviforate de blestematul eres al lui Arie, le-ai întărit sa slăvească pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; pentru care îți aducem ție laudele acestea:

Bucură-te, că soborul cel dintâi al celor trei sute optsprezece Sfinți Părinți, cu porunca ta, în Niceea s-a adunat;

Bucură-te, că, prin lupte mari, credința cea dreaptă s-a luminat;

Bucură-te, că Arie de la sobor a rămas rușinat;

Bucură-te, că necredinciosul Arie în veci cu diavolii este băgat în iad;

Bucură-te, că noi, creștinii, de la tine cu dreapta credință suntem luminați;

Bucură-te, că pe Domnul nostru Iisus Hristos în toată lumea L-ai propovăduit a fi Fiul lui Dumnezeu;

Bucură-te, că, prin creștinarea ta, Crucea Domnului s-a aflat;

Bucură-te, că, prin aflarea Sfintei Cruci, dușmanii ei se tânguiesc;

Bucură-te, că, prin însemnarea cinstitei Cruci, diavolii se izgonesc;

Bucură-te, că împreună cu sfântă maica ta Crucea Domnului Iisus Hristos în mâini o țineți;

Bucură-te, că o parte din lemnul crucii adus de sfântă maica ta, împărăteasa Elena, în sfintele tale mâini o ai primit;

Bucură-te, că nouă, fraților în Hristos, ești rugător mare către Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 6-lea:

Ca și cu o porfiră te-ai îmbrăcat, mărite, cu milostivirea, și ca și cu o hlamidă cu bunele blândeți te-ai împodobit. Drept aceea, cinstind pomenirea ta, preaslăvim pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Dar, cum vom cânta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte mai potrivite vom lăuda frumusețea bunătăților tale, cinstită Elena, cele câștigate în ceruri, de la Dumnezeu, Cel ce știe a cinsti pe cei drepți? Pentru aceasta, noi îți cântăm ție unele ca acestea:

Bucură-te, ceea ce sfântul tău suflet cu mare cinste în ceruri de îngeri este suit;

Bucură-te, că în lumina cea prea strălucită pe Dumnezeu ai văzut;

Bucură-te, că, lui Dumnezeu-Cuvântul și Preacuratei Maicii Lui, căzând, te-ai închinat;

Bucură-te, că locașurile cele prea frumoase ale sfinților le-ai cercetat;

Bucură-te, că și frumusețile raiului toate ți le-a arătat;

Bucură-te, că pe cele ce ochiul omenesc nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, acum tu, luminat, te îndulcești de ele;

Bucură-te, că întru Împărăția cerurilor te-ai sălășluit;

Bucură-te, împărăteasa, căci cu Împărăteasa cerurilor împreună ești petrecătoare;

Bucură-te, că împreună cu arhanghelii ești vorbitoare

Bucură-te, că împreună cu îngerii cânți lui Dumnezeu cântare;

Bucură-te, că și noi, nevrednicii, îți cântăm cântare veselitoare;

Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 7-lea:

Și după deprinderi, și după ale tale fapte bune ai fost iubitoare de Dumnezeu și vrednică de minuni, fericită împărăteasă Elena; pentru aceasta, cu credință și cu evlavie mare, noi, cei ce suntem luminați prin harul lui Dumnezeu, cântare veselitoare cântăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Popor al lui Dumnezeu ai făcut, prin dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor și al păgânilor, cu baia botezului luminându-i; pentru aceasta, te lăudăm, zicând:

Bucură-te, că întocmai cu apostolii, de la Dumnezeu ești cinstit;

Bucură-te, căci cât ai trăit multe milostenii și faceri de bine ai săvârșit;

Bucură-te, că, după multe osteneli, nevoințe și griji, la fericit sfârșit ai ajuns;

Bucură-te, că, după puțină boală, ai adormit și sufletul de trup s-a despărțit, zburând la cer;

Bucură-te, că arhanghelii cu frumoase cântări îngerești la ceruri te-au suit;

Bucură-te, că scaunului Sfintei Treimi te-ai închinat;

Bucură-te, că Sfinții Apostoli înaintea lui Dumnezeu te-au lăudat;

Bucură-te, că sfinții mucenici, cuvioșii și toți drepții cu cinste ți-au ieșit înainte;

Bucură-te, că bunătățile raiului le moștenești acum și în vecii nesfârșiți;

Bucură-te, că întru Împărăția cerurilor acum și totdeauna viețuiești;

Bucură-te, că și noi, împreună cu monahii și cu pustnicii, toți, într-un glas îți cântăm așa:

Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 8-lea:

Mormântul tău, unde odihnește sfințitul și cinstitul tău trup, împărate Constantin, raze de dumnezeiești vindecări izvorăște celor ce cu credință se apropie, iar nouă, celor ce viețuim în dreapta credință, te rugăm ca, împreună cu buna ta maică Elena, să ne dați mână de ajutor, celor ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Cât este de luminat sufletul tău, mărită împărăteasă Elena, lauda femeilor, că acum ești în ceruri, primind plata ostenelilor; pentru aceasta, îți cântăm așa:

Bucură-te, aflarea Cinstitei Cruci;

Bucură-te, a ei vrednică închinătoare;

Bucură-te, că, prin al crucii ajutor, creștinilor ai fost izbăvitoare;

Bucură-te, că, prin cruce te-ai făcut lui Hristos următoare;

Bucură-te, a stăpânirii iadului și a satanei învingătoare;

Bucură-te, a cereștii măriri moștenitoare în veci;

Bucură-te, a celor greșiți și păcătoși, către Dumnezeu mijlocitoare;

Bucură-te, a judecătorilor celor răi bună îndreptătoare;

Bucură-te, a celor din nevoi grabnic ajutătoare;

Bucură-te, de patimile noastre trupești și sufletești izbăvitoare;

Bucură-te, a bolnavilor bună tămăduitoare;

Bucură-te, a tuturor binecredincioșilor creștini bună ajutătoare;

Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 9-lea:

Cu sfințenie a ta viată săvârșindu-ti, cu sfinții acum ești sălășluită, plină fiind de sfințenie și de lumină nespusă; pentru aceasta ne luminezi și pe noi, cei întunecați cu păcatele, ca, luând prin tine iertare, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Pe Împăratul și Ziditorul tuturor cinstindu-L, împărate Constantin, ca dar pentru osteneli te-a învrednicit pe tine în ceruri de mare slavă; pentru aceasta, îți cântăm ție aceste laude:

Bucură-te, că Preacuviosului Paisie, singur i-ai spus că ești cinstit împreună cu sfinții;

Bucură-te, că, sfânt fiind, te rogi pentru noi către Domnul Dumnezeu;

Bucură-te, că noi, păcătoșii, avem mare nădejde în rugăciunile tale;

Bucură-te, că noi în nevoi chemăm numele tău și tu ne auzi;

Bucură-te, că în necazuri ne ești nouă mare bucurie;

Bucură-te, mărgăritarul nostru cel de mult preț;

Bucură-te, cel ce ești pentru noi soare luminos;

Bucură-te, că pe idoli i-ai dat iadului celui întunecos;

Bucură-te, că demonii fug, izgoniți fiind cu puterea rugăciunii tale;

Bucură-te, că tu ești lauda ocârmuitorilor creștini;

Bucură-te, turnul cel nebiruit al creștinilor ortodocși;

Bucură-te, al mănăstirilor și al bisericilor noastre mare apărător;

Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 10-lea:

Din cer ca și pe Pavel, te-a vânat Hristos Domnul, Sfinte Constantin, învățându-te ca sa-L cinstești pe Acesta ca pe Împăratul cel Unul; și, cu adevărat crezând întru El, L-ai cinstit, aducând lumea toată la credința Lui, că să-I cânte neîncetat: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Împărăteasă Elena, sfântă de Domnul Hristos aleasă, milostivește-te spre noi și luminează sufletele noastre cele întunecate cu păcatele, netrecând cu vederea sufletele și rugăciunile noastre și primind mulțumirile noastre acestea:

Bucură-te, trandafir prea frumos mirositor al raiului;

Bucură-te, crin alb răsărit în gradina cea de sus a raiului ceresc;

Bucură-te, împărăteasă duhovnicească;

Bucură-te, a dreptei credințe propovăduitoare;

Bucură-te, a închinării de idoli surpătoare;

Bucură-te, a eresurilor pierzătoare;

Bucură-te, a răutăților dușmanilor izgonitoare;

Bucură-te, în nevoile noastre ajutătoare;

Bucură-te, către Dumnezeu a noastră mijlocitoare;

Bucură-te, de bucurii duhovnicești aducătoare;

Bucură-te, de fapte bune pilduitoare;

Bucură-te, a obștii creștinești povățuitoare;

Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 11-lea:

Acestea grăind, ne liniștim cu sufletul și ne bucurăm; nu ne temem de tot ce vor urzi împotriva noastră vrăjmașii noștri, pentru că te avem pe tine, împărăteasă Elena, puternică ajutătoare în toate nevoile; drept aceea, împreună cu îngerii preaslăvim pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Dat-ai, Preadulce Iisuse, binecredinciosului împărat Constantin, înțelepciunea lui Solomon, blândețile lui David, dreapta credință a apostolilor și puterea lui Samson asupra vrăjmașilor; pentru aceasta, și noi îl cinstim cu laude, grăind:

Bucură-te, decât toți împărații mai întâiule și alesule al lui Dumnezeu;

Bucură-te, că pe Domnul nostru Iisus Hristos ție Tatăl ți L-a descoperit;

Bucură-te, că pe Acesta Dumnezeu adevărat L-ai propovăduit;

Bucură-te, luminătorule al cereștii cunoștințe;

Bucură-te, că prin tine Domnul Iisus Hristos S-a slăvit;

Bucură-te, că prin tine Crucea Domnului Hristos se cinstește;

Bucură-te, al luminii celei nemărginite privitorule;

Bucură-te, că prin tine lumea s-a luminat cu dreapta credință;

Bucură-te, că prin tine s-a izgonit întunericul relei credințe;

Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat cu inima și luminat cu sufletul;

Bucură-te, că pe noi cei slabi ne întărești cu răbdare;

Bucură-te, că de la milostivul Dumnezeu ne mijlocești nouă mântuire;

Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin!

Condacul al 12-lea:

Darurile cele prea bogate și mai bune le primești acum de la Dumnezeu, Sfinte Împărate Constantin, veselindu-te ca un împărat în ceruri; pentru aceasta, și binecredinciosul domn Brâncoveanu Constantin întru al tău nume a zidit sfinte mănăstiri Domnului, iar noi, bucurându-ne, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Niciodată nu vom tăcea a vesti minunile tale; în glas mare vom cânta prăznuirea ta și după cuviință îți aducem mulțumire pentru toate facerile de bine ce ne faci nouă, Sfântă Împărăteasă Elena, cinstind pomenirea ta cu aceste laude:

Bucură-te, împărăteasă smerită și prea iubită;

Bucură-te, comoara de bunătăți nedeșertată;

Bucură-te, a celor ce te roagă cu credință ocrotitoare neobosită;

Bucură-te, a sfintelor mănăstiri izbăvitoare;

Bucură-te, că celor ce te cinstesc pe tine le ești bună mângâietoare;

Bucură-te, că de sus din ceruri privești și le ajuți celor ce se roagă ție;

Bucură-te, că, înaintea Preasfintei Treimi stând, te rogi pentru noi;

Bucură-te, că și la Preacurata Născătoare de Dumnezeu mijlocești pentru noi;

Bucură-te, că a ta bucurie în ceruri în veci nu se sfârșește;

Bucură-te, că, împreună cu fiul tău, împăratul Constantin, întru Împărăția lui Dumnezeu te veselești;

Bucură-te, a trupurilor noastre de patimi tămăduitoare;

Bucură-te, că sfintele tale rugăciuni sunt pentru noi toți folositoare;

Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!

Condacul al 13-lea:

Luminători, care ați luminat lumea cu dreapta credință, voi cu adevărat v-ați arătat, de Dumnezeu încununaților Împărați Constantin și Elena; primiți acum și rugăciunile noastre și le duceți Împăratului Hristos, pe Care Îl slăvim ca pe Unul ce v-a încununat pe voi, cântându-I cu voi și cu toate oștile cerești: Aliluia!

(Acest Condac se zice de trei ori.)

(Apoi iarăși se zice Icosul întâi și Condacul întâi.)

Rugăciunea întâi către Sfinții Împărați Constantin și Elena

Sfinților Împărați Constantin și Elena, după Dumnezeu și Maica Domnului, voi sunteți nădejdea noastră și folositorii noștri; voi ne sunteți nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiți în nevoi și ne ajutați. Voi sfintelor mănăstiri și biserici le sunteți păzitori; pentru aceasta, cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetați a ne ajuta nouă, neputincioșilor, ci mijlociți la Dumnezeu și la preacurata Lui Maică și pururea Fecioara Maria, ca și pe noi să ne păzească fără prihană și pe toți să ne întărească în credință, până la sfârșitul vieții, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin.

Rugăciunea a doua către Sfinții Împărați Constantin și Elena

Sfinților Împărați Constantin și Elena, cei ce sunteți mai cinstiți decât toți împărații, aleșii lui Dumnezeu, căzând înaintea voastră cu lacrimi vă rugăm: Dați-ne mângâiere și nouă, celor ce suntem în necazuri; voi sunteți mijlocitori Sfintei Treimi și puteți să nu ajutați nouă. Auziți-ne și pe noi acum, alungați de la noi necazurile și nevoile ce vin asupra noastră în această vreme alnică viață, și vindecați neputințele noastre, tămăduiți bolile noastre, potoliți răutatea noastră, izgoniți pe vrăjmașii noștri văzuți și nevăzuți. Dați-ne nouă ca în pace și în liniște să trăim; ajutați-ne nouă cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mântuirea sufletelor noastre, faceți milă cu noi acum, când, cu frică și cu umilință, grăim către voi așa: Bucurați-vă, părinții creștinilor.Amin.

ACATISTUL SFINȚILOR ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI MAICA SA ELENA

(21 MAI)

Condacul 1:

Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut și biruința semnului Domnului bine ți-a descoperit, cu care, într-armându-te, pe toți vrăjmașii i-ai biruit, acum și nouă, celor ce ne plecăm. . genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne nouă, împreună cu buna ta maică, Împărăteasa Elena, ajutor celor ce cântăm vouă: Bucurați-vă, părin creștinilor!